Era prea multa liniste intr-o seara, ma invaluia plictiseala ,stateam in fotoliu si ma uitam la monitor, pe mess nu era nimeni, si linistea mi-o tulbura un sunet ,era telefonul ,ma suna cine credeti bunul meu prieten Balint , si tot povestim ,era si el dezamagit ca ii singur, si ii spun ca in zilele trecute imi trecuse prin cap ideea de a-mi scrie un jurnal.
Mai aveam unu in care pastram o arhiva cu mesaje. Ajungem sa vorbim despre bloguri, si imi spune Balint ca citise de cativa ani un blog , era o poveste foarte trista ,despre Teo si Zoli, imi trimite link-ul si ma avertizeaza ca ii foarte trista povestea . Ma apuc de citit ,citesc ultima pagina , plina de omagii in memoriam ,poze cu o urma ,peisaj macabru, ca sa inteleg despre ce este vorba o iau de la inceput .
Era deja trecut de miezul noptii ,si se desfasoara in fata ochilor mei o poveste de dragoste ,foarte interesanta ,pe gustul meu, ajung la momentul intalniri celor doi ,legati precum doi miri in fata alarului de o binecuvantata dragoste, ce poveste fascinanta.
Eu deja aveam o problema ,era 4 dimineata ,somnul ma strangea dulce in brate ,era timpul sa renunt la citit, riscam sa devin un zombi, si sa nu uitam de obiceiul mamei de a veni la 8 dimineata sa ma intrebe daca dorm si daca vreau cafea, mai dormi apoi daca poti . Salvez tot si la somn.
Normal mama si cafeaua, si ce sa fac dimineata pana beau cafeaua ,normal ma pun pe citit, aveam de recuperat 2 ani ,ca doar Balint era la zi , eu eram cu 2 ani in urma, si dai citeste nu ma puteam dezlipi de monitor, toata treaba dureaza jumatate de zi.
Povestea suna cam asa: doi tipi se intalnesc , o banalitate, intervine intre ei dragostea, nobil sentiment( de mult tot visez la asa ceva) , totul era perfect ,erau impreuna ,parintii lor au acceptat toata lumea era fericita, se si casatoresc, nu-mi venea sa cred cat era de perfect totul, si cum nu pot fi toate bine ca de obicei ,cine credeti ca intervine, cel mai blestemat dusman al vietii, nenorocita de moarte , rapeste pe cei dragi lor pt inceput, apoi pe Teo. Nu mai pot sa citesc ,ochii imi sunt plini de lacrimi, dar imi fac curaj ,dupa un an de singuratate si durere, Zoli decide sa plece si el . Cred ca dumnezeu i-a unit din nou acolo sus.
Eram distrus, nu-mi puteam stapani lacrimile ,am luat cheile si am plecat spre biserica, pentru prima data in viata aveam de reprosat ceva lui Dumnezeu. Cat poate fi de nedrept , de ce trebuia sa fie asa, am aprins o lumanare in memoria lor , am plans si l-am certat , eu cel mai pacatos dintre toti, ma luptam cu cine ,cu cel care a creat cerul si pamantul. Dar era tarziu ,nu se mai putea face nimic pentru ei, si incredintat fiind ca stie el ce face ,l-am rugat cu ochii in lacrimi sa-i uneasca din nou sus in cer.
N-am fost bun de nimic cateva zile ,eram foarte trist, nu i-am cunoscut deloc dar povestea lor mi-a rupt inima.
-
- Requiem æternam dona eis, Domine :
- et lux perpetua luceat eis.
- In memoria æterna erit iustus,
- ab auditione mala non timebit.
Cu durere in suflet si cu inima franta,
Szili,
anno domini 15.X,2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu