duminică, 1 ianuarie 2012

Boldog új év?

    Final de an , final de ,,relatie" cu ghilimelele de rigoare, si inca o gramada de chestii toate la final.

Odata cu sarbatorile am fost pasat din nou de catre viata in vechiul meu loc sacru : acasa. Am de stat aici 3 saptamani, detasat cel putin fizic de anumite conflicte si probleme, noroc cu tehnologia asta , care nu te lasa sa scapi asa usor.
  Perioada in care mi-am propus sa fac o gramada de chestii, unele destul de importante, dar am reusit sa fac un mare nimic, nu ma pot concentra la nimic, nici sa ma gandesc nu pot, de spiritul sarbatorilor nici sa nu mai vorbim, exista asa ceva???
  Un Craciun sec, intr-un loc care acum mi se pare pustiu si neprimitor, inconjurat de oameni limitati din toate punctele de vedere.
  Am inceput un an nou, vor fi multe surprize sunt convins de asta, am avut un an care mi-a adus spre finalul lui cele mai neasteptate surprize, chestii tipice care doar mie mi se pot intampla.
  Am incheiat cu o mare problema, Doc. se lupta din raputeri sa devina hetero, sa aibe o viata normala, perfect deacord, sunt momente cand toti ne dorim asta si cand nu poti trece singur peste astfel de probleme apelezi la psiholog sa fii in trend, care dupa mine nu ajuta la nimic doar te beleste de bani.
   Lucruri banale pana aici, insa apare problema  si ghici cine e? Eu normal, nici nu se putea altfel.
Sfatul psihologului e sa rupa legatura cu toti cei care sunt catalogati ca si ispita, prima e diavolul, apoi eu fratele lui mai mic. Ce bafta pe capul meu.
  Mie insa imi pare rau ca trebuie sa ma retrag, are tipul asta acel ceva care imi place la el care ma atrage, nu simt a fi indragostit, insa nu vreau sa-l pierd. Ma asteptam sincer sa putem ramane amici, dar el nu poate rezista in prezenta mea, iar eu, odata ce imi face avansuri sau propuneri, cum as putea zice nu, e ceva ce-mi face placere, nici la ciocolata nu pot renunta :))).
  Eu i-am oferit ceva romantic, firea mea fiind de aceasta natura, el insa n-are nevoie de afectivitatea unui barbat cica, altceva n-am de oferit nici lui , nici altuia, decat pe mine si toata afectivitatea mea.
  Regret ca s-a intamplat asta, si inerc sa ma impac cu gandul ca am pierdut inca odata, putere de a mai incerca astfel de lucruri nu mai am, imi pun mii de intrebari, la care n-am niciun raspuns.
  Ma bucur insa ca am avut ocazia sa-l cunosc, sunt clipe pe care nu le voi uita niciodata, o experienta interesanta, un om deosebit in felul lui.
  Eu ma retrag si ii respect decizia, dar sunt convins ca cineva imi va lua rolul, minunatul rol de ispita, ar fi prea simplu, daca lucrurile s-ar rezolva atat de usor.
  Trecutul e iremediabil , iar viitorul e surprinzator. Ce ma asteapta oare?
Cu sufletul gol, cu picioarele inghetate ma uit in etern, nu pot simti nimic, si nimic nu-si mai gaseste loc in sufletul meu, atat de secatut de trairi n-am fost niciodata, inclusiv existenta mi se pare absurda, totul pare o piesa de teatru care vine de nicaieri si se indreapta spre nicaieri.
  O piesa de teatru morbida, cu personaje care desi simt rolul, joaca dupa placul lumii, o lume cu o fata vesela in spatele caruia se ascunde un suflet chinuit de simtiri pe care le negam, preferand chinul in locul dragostei.
                                                                  Un an nou plin de surprize tuturor,
                                                                                                  S.F.C.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

e o dimineata...

     E dimineata de zilei de 3 decembrie, e un soare puternic care straluceste topind urmele noptii care a imbracat totul in alb.
     M-am trezit de cateva ore, stau si ma gandesc la ce se intampla in viata mea defapt, nimic bun ce altceva sa se intample.
     De aproape o saptamana au aparut niste neintelegeri grozave, Doc. are remuscari, ca tot ceea ce facem noi e pacat, ca nu e ok. In regula dintr-o anumita privinta sunt de acord , am avut si eu remuscari daca ne uitam in urma cu cateva articole, framantari interioare, senzatie de vina. Poate e normal sa avem, sau poate doar unii le au nu mai conteaza, cert e ca am stat de vorba eu cu mine, m-am calmat si am mers mai departe, incercand sa caut acel om langa care sa nu simt niciun fel de remuscare, sau de vina, acolo unde exista putina dragoste nu exista vina.
     Am inteles ca nu vrea relatie, asta mi s-a spus de la bun inceput, dar parea sa fie ok, n-am vorbit despre sentimentele mele, nu era cinstit sa ma indragostesc si apoi sa sufar, si daca as fi facut-o n-as fi marurisit ca sa nu creez probleme, tac si inghit.
     Problema e alta, daca sunt dragut si imi manifest afectivitatea fata de el nu e ok, bun. Daca sunt sincer si marturisesc ca e singurul barbat de pana acum langa care ma simt minunat, vorbesc prostii si cu siguranta asta le-o spun la toti, daca am ceva de comentat, nu mai sunt intelegator. Bine trecem si peste asta, cica e doar o gluma, ca ma tachineaza, dar cand gluma e perpetua si dureaza de o saptamana, cred ca pot macar odata sa si explodez, ca exact asta am facut aseara mi-am iesit din fire.
     Dar hai sa discutam si despre sentimentele mele, ca nici eu nu sunt de piatra, eu oare nu simt nimic, eu sunt bine? Se gandeste cineva si la mine? Nu normal ca nu, m-am obisnuit ca eu sa fiu cel care nu conteaza, eu trebuie doar sa inghit totul sa fiu si dragut si intelegator pe deasupra si binenteles vesnic apt.
     Prea mult egoism si incapatanare, prea multe ocolisuri si inca o problema, de ce scriu frumos despre fostii prieteni pe acest blog de cacat?
     Pentru ca n-am de reprosat nimic, la adresa celor care s-au comportat civilizat si au fost cinstiti, de ce as scrie lucruri naspa despre cineva care a fost ok?
     Scriu asa cum simt, acum asta am simtit in acest moment, si chiar daca e un blog de doi bani, cum probabil ca e, tot cacatul asta se afla in sufletul meu, deci am un suflet ce cacat si nu de piatra cum ma asteptam.
     Oricum nu contez, deci nu-mi fac probleme ca miros naspa :)).
     Dragii mei prea  multe intrebari la care nu o sa ne raspunda nimeni, desi as fi chiar curios sa vad cateva raspunsuri.
    Imi doresc ca soarele acestei dimineti sa ne faca mai buni, mai tandri, mai intelegatori, mai simpli si mai dezinvolti, sa dam dovada unii de maturitatea varstei si nu copilaria maturitatii.
    Nu uitati sa iubiti, sa daruiti dragoste si sa-i pretuiti pe cei care o fac.
Sub lintoliul meu e pace, cred ca voi mai ramane mult timp sub el.
                                                                     Fara ura si partinire.
                                                                                     S.F.C.

duminică, 27 noiembrie 2011

Care e pretul...???

   Am fost intrebat azi, ce as fi dispus sa dau pentru a primi in schimb normalitatea, daca as putea sa schimb ceva, care ar fi acel lucru?
  Multe am putea schimba, insa niciodata n-am putea fi perfecti, si apoi ce am avea de oferit, o casa, o masina, un cont in banca, n-ar fi suficient, cu siguranta ni s-ar cere mai mult decat putem da, s-ar cere un suflet, sau poate dragostea, si ma intreb atunci: la ce te ajuta sa fii perfect? Ce satisfactie poti avea, sau cum te poti bucura de perfectiune, daca esti doar un ambalaj perfect, care nu are putere sa simta, pentru ca nu are suflet, care nu poate iubi, pentru ca focul dragostei nu-l mistuie.
   Si cui sa oferim toate astea? Cine ni le cere? Pe cine sa imploram pentru perfectiune?
Raman la ideea ca toti suntem legati unul de altul, ca destinele noastre sunt asa pentru un anumit scop, nimic nu e intamplator, chiar daca uneori avem de suferit, chiar daca am vrea de cele mai multe ori sa fie altfel.
   Ce minunat ar fi ca fara niciun efort, doar cu o mica donatie ai devenit altfel. De cele mai multe ori dorim schimbare nu pentru ca asa am simti noi, ci pentru cei din jur, nu ca am avea vreun beneficiu, ci pentru a nu fi cu nimic iesit din comun.
   Insa eu te intreb: cum ai putea trai fara sa iubesti? Cum ai putea trai o viata langa cineva pe care nu-l iubesti desi te prefaci ca iubesti? Pana cand  vei putea sa minti si sa te minti? Unde e dragostea despre care vorbeste Szent Pal?
   Poti incerca sa te schimbi si poate ai si incercat, cati dintre noi oare nu am incercat? Poti insa incerca, dar niciodata schimba, fara un pret prea mare, care te transforma in stanca.
    Zbucimate clipe, greu drum, la capatul caruia ce se afla oare?
Eu insa nu mai incerc sa ma schimb, sunt sarac, n-am de oferit nimic, sufletul mi-e pustiu, iar dragostea nu mi-o accepta nimeni, nu ma simt vinovat de nimic, nici de piatra nu pot sa fiu, ca doar am incercat, nu-mi ramane decat o singura varianta, sa a accept asa cum sunt.
     Acelasi soare rasare si apune pentru toti, buni sau rai, cu remuscari sau fara ele, scopul e unul singur si ne trage pe toti in aceiasi groapa si cu aceiasi rasplata.
 

joi, 17 noiembrie 2011

In eternum...


,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată."
   
Asta spunea cu 2000 de ani in urma Paul despre dragoste, impesionant, dar totusi pentru noi astazi ea se rezuma la o maladie, dragostea e cea renegata, cea trimisa in exilul uitarii.
  Cine mai poate ajunge astazi in profunzimile ei, cum e sa simti dragostea? Cine mai stie azi? Desi e printre noi, e sub ochii nostri, se ofera de multe ori neconditionat, dar ori nu o recunoastem si trecem mai departe, ori inspaimantati de maiestatea si maretia ei, refuzam sa ne supunem acesteia.
   Desi cred ca nu suntem demni de o astfel de simtire, din moment ce ne permitem sa ne jucam cu sentimentele unora, ranind, din orgoliu si vanitate, din razbunare,sau pur si simplu pentru a crea suferinta.
   Unde e dragostea de care vorbeste Paul astazi? Unde sunt cavalerii demni sa o poarte?

    

luni, 7 noiembrie 2011

Iar şi iar...

    Simt şi văd cum viaţa mea o ia razna, e nebună dea dreptul, simt asta de la începutul toamnei.
E adevărat că am vrut să fac o schimbare, şi am început în sectorul prieteni, culmea că n-a trebuit să-i selectez eu, sau ales singuri. Pleava s-a dus în vânt. Mi-au rămas prietenii, acum nu mie teamă să-i numesc prieteni, pentru că ştiu sigur că sunt.
     Au rămas cei care, fără să le cer mi-au întins mâna, atunci când m-as fi putut descurca singur sau nu as fi putut. Am astăzi certitudinea că am un sprijin real. Sper şi îmi doresc să-i pot răsplăti, nu-i voi uita şi le voi mulţumi necontenit.
    Pe tărâmul neliniştitei iubiri sunt veşnice şi tulburătoare dorinţe, care vin şi pleacă, vin şi pleacă. Parcă de fiecare dată când imi pierd speranţa, iar apare câte unul, care ba imi promite că mă vrea, ba se minte pe el că nu mă vrea, cert e că sunt sec în reacţii. Dacă mă îndrăgostesc sunt prost pentru că o să pierd, de fiecare dată se întămplă asta, eu sunt veşnic cel la care se poate renunţa, cel peste care se poate trece nepăsător. N-am reprezentat pentru nimeni dorinţa de a mă avea, n-am fost aerul şi nici apa nimănui. Doar tâlhari de sentimente, şoptitori de minciuni şi făcători de sex, că minuni nu mai face nimeni azi.
     Deşi n-am aşa activitate sexuală intensă dealungul carierei şi nici un palmares bogat, mi s-a şoptit la ureche că sunt târfă ( una masculină desigur :)) }, drept e că nu-s fecioară, insă mă întreb ce înseamnă să fii târfă pentru ei.
     Sunt descurajat pentru că de fiecare dată când găsesc pe cineva care să-mi placă, nimic nu iese bine.
Am gasit ceva la care n-aş renunţa, îmi place din diferite motive, însă se pare că nu se prea poate mare lucru.
Se va sfârşi curând, o să plec acasă în weekend semn că la întoarcere nu va mai fi nimic, asa se întâmplă de fiecare dată. Acelaşi scenariu, acelaşi traseu, eu în rolul principal, jucând în postura de părăsit fără motiv.
    Nu mă ajută cu nimic faptul că am fost sincer, nici că am fost fidel, nici că am iubit necondiţionat, nu mai apreciază nimeni astăzi aceste lucruri.
    Nu-ţi cer să mă iubeşti, dacă nu simţi asta, însă cel mai mult aş aprecia dacă ai fi sincer şi nu te-ai juca cu sentimentele mele. Dar sunt convins că nici ție nu-ți pasă, că nici tu nu vei aprecia nimic din cele scrise mai sus. Vei trece cum au făcut-o și alții peste mine, ca un străin peste un mormânt necunoscut, fără să încerci măcar o clipă să vezi cine zace acolo, poate e bun și dacă e, păstrează-l, poate e rău și dacă e, fă-l bun, poate e în întuneric și dacă e, fii tu lumina lui, poate e mort și dacă e, fii viață pentru el, poate ai nevoie de dragoste și dacă ai, el te poate iubi.
     Străine trecător, privește-mă în ochii ca să-mi vezi sufletul și oglindește-te în sinceritatea dragostei mele, treci apoi și te du mai departe, dacă nu simți nicio tresărire.
    Eu mă opresc și aștept ceva să se întâmple, poate ziua 13 din astă lună e mai sentimentală.
                     

marți, 18 octombrie 2011

Cine imi raspunde???

       Draga si iubita zi de azi...

  Se întâmplă în jurul meu, mai precis în viaţa mea tot felul de anomalii, prima din ele sunt eu după cum bănuiţi, celelalte mă înconjoară.
  Colegul meu de cameră, e fosta mea simpatie, astăzi nu-mi mai stârneşte nici cel mai mic interes, dar observ că eu îl interesez, de la statul noaptea şi a mă privi cum dorm şi până la a fi interesat dacă am prieten, cine e, cum arată, şi dacă nu cumva aş dori să-i fac cunoştinţă cu el, e cale lungă, şi tot acest şir de întrebări e oarecum dubios.
   N-am prieten, deci sunt o posibilă victimă.
Ăsta nu-mi mai tulbură liniştea degeaba se agită. Însă au alţii grijă să o facă.
   Am dat peste altă anomalie, una izolată, refugiată în propria lume, care trăieşte într-o singurătate abisală, pentru ca nu cumva dragostea să-i strice planurile.
    Un chip frumos,
    Cum rareori găseşti,
    Nu-i nici din basm,
   Nici prinţul din poveşti.
 
   Dar cine e ? Rămâne un mister,
   Eu nu-l cunosc, degeaba însă sper,
   Că poate într-o zi cu cer senin,
   Voi adora acest mister străin.

    Deşi-l cred gol de nobila iubire,
    Ea e acolo, căci scânteie-n privire.
    Şi totu-i trist, şi ascuns cu bună ştire,
    E trist, e gol, e plin de nedorire.

   E o lume necuprinsa de iubire,
 
      Mi-am dorit şi am tânjit, cerşind dragoste de când mă ştiu, şi n-am primit-o niciodată, dar să-ţi ofere cineva dragostea lui şi să o refuzi pe motiv că eşti un complicat mi se pare absurd. M-am izbit încă odată de refuzul de a iubi, pentru simplul fapt că ţie frică să încerci, pentru că ţi'ai creat ziduri de apărare, ca să nu fii rănit, ca să nu suferi. Nimic nu-i fără repercursiuni, drept urmare trăieşti în singurătate, o singurătate care te apasă, care  te izolează, care te transformă.
      Misiunea mea s-a sfărşit într-o zi de vineri, era 14, dar cred ca erau repercursiunile zilei de dinainte, sper însă că va veni ziua în care vei dori dragostea, dorinţa mea e să o şi simţi, şi simţind să-ţi aduci aminte că ea te-a atins cu ceva timp în urmă, timp în care tu erai o frumoasă stâncă de granit.
      Mă frapează doar motivele invocate, aş fi înteles dacă era ceva bine întemeiat, deşi la început  a fost vorba doar de sex, ceva s-a aprins acolo, am vazut asta în comportamentul lui, în ochii lui.
     Dar cine sunt eu să distrug lumea, zidul, singurătatea, izolarea cuiva. N-am niciun drept, deci nu revendic nimic, însă cu acestă ocazie deschid şi mai larg ochii, dând inimii de ştire că dragostea nu-i pentru oricine.

                                                            Acelaşi eu,
                                                                           S. F. C.

joi, 6 octombrie 2011

surprize complicate

       Kedves es edesem ,

   Cum toate trec si vin cu viteza, am ramas restantier cu blogul :).
Minunata poveste despre care am scris cateva articole s-a sfarsit, cum era de asteptat am ajuns sa iesim, dar subiectul relatie nu l-a mai deschis nimeni, eu mi-am facut pledoaria de atatea ori ce rost mai avea, de cealalta parte nu exista niciun interes, asa ca am ramas un soi de amici.
  Am ajuns sa ma cazez si sa stau in camera cu un minunat subiect din trecut: R.
Va mai aduce-ti aminte de el, tipul din biblioteca, dracu stie prin ce invarteala satanica am ajuns cu el in aceiasi camera. Eu am ramas putin surprins, oricum imi era indiferent cu cine stau, mai ales ca acum dupa cele cateva luni, mi-a devenit si el indiferent, deci niciun avantaj, niciun beneficiu, doar indiferenta.
  El cica e incantat, sau e totul doar o mare prefacatorie, pana la urma n-am nici cea mai mica curiozitate, mi se rupe.
  In rest totul bine, am inceput o mare triere a asa zisilor prieteni, in urma careia doar putini au mai ramas in picioare. Mai bine putini si buni, decat multi si fara rost .