Care e pretul...???

   Am fost intrebat azi, ce as fi dispus sa dau pentru a primi in schimb normalitatea, daca as putea sa schimb ceva, care ar fi acel lucru?
  Multe am putea schimba, insa niciodata n-am putea fi perfecti, si apoi ce am avea de oferit, o casa, o masina, un cont in banca, n-ar fi suficient, cu siguranta ni s-ar cere mai mult decat putem da, s-ar cere un suflet, sau poate dragostea, si ma intreb atunci: la ce te ajuta sa fii perfect? Ce satisfactie poti avea, sau cum te poti bucura de perfectiune, daca esti doar un ambalaj perfect, care nu are putere sa simta, pentru ca nu are suflet, care nu poate iubi, pentru ca focul dragostei nu-l mistuie.
   Si cui sa oferim toate astea? Cine ni le cere? Pe cine sa imploram pentru perfectiune?
Raman la ideea ca toti suntem legati unul de altul, ca destinele noastre sunt asa pentru un anumit scop, nimic nu e intamplator, chiar daca uneori avem de suferit, chiar daca am vrea de cele mai multe ori sa fie altfel.
   Ce minunat ar fi ca fara niciun efort, doar cu o mica donatie ai devenit altfel. De cele mai multe ori dorim schimbare nu pentru ca asa am simti noi, ci pentru cei din jur, nu ca am avea vreun beneficiu, ci pentru a nu fi cu nimic iesit din comun.
   Insa eu te intreb: cum ai putea trai fara sa iubesti? Cum ai putea trai o viata langa cineva pe care nu-l iubesti desi te prefaci ca iubesti? Pana cand  vei putea sa minti si sa te minti? Unde e dragostea despre care vorbeste Szent Pal?
   Poti incerca sa te schimbi si poate ai si incercat, cati dintre noi oare nu am incercat? Poti insa incerca, dar niciodata schimba, fara un pret prea mare, care te transforma in stanca.
    Zbucimate clipe, greu drum, la capatul caruia ce se afla oare?
Eu insa nu mai incerc sa ma schimb, sunt sarac, n-am de oferit nimic, sufletul mi-e pustiu, iar dragostea nu mi-o accepta nimeni, nu ma simt vinovat de nimic, nici de piatra nu pot sa fiu, ca doar am incercat, nu-mi ramane decat o singura varianta, sa a accept asa cum sunt.
     Acelasi soare rasare si apune pentru toti, buni sau rai, cu remuscari sau fara ele, scopul e unul singur si ne trage pe toti in aceiasi groapa si cu aceiasi rasplata.
 

In eternum...

	,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
	Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
	Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
	Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
	Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
	Dragostea nu cade niciodată."     Asta spunea cu 2000 de ani in urma Paul despre dragoste, impesionant, dar totusi pentru noi astazi ea se rezuma la o maladie, dragostea e cea renegata, cea trimisa in exilul uitarii.   Cine mai poate ajunge astazi in profunzimile ei, cum e sa simti dragostea? Cine mai stie azi? Desi e printre noi, e sub ochii nostri, se ofera de multe ori neconditionat, dar ori nu o recunoastem si trecem mai departe, ori inspaimantati de maiestatea si maretia ei, refuzam sa ne supunem acesteia.    Desi cred ca nu suntem demni de o astfel de simtire, din moment ce ne permitem sa ne jucam cu sentimentele unora, ranind, din orgoliu si vanitate, din razbunare,sau pur si simplu pentru a crea suferinta.    Unde e dragostea de care vorbeste Paul astazi? Unde sunt cavalerii demni sa o poarte?

Iar şi iar...

    Simt şi văd cum viaţa mea o ia razna, e nebună dea dreptul, simt asta de la începutul toamnei.
E adevărat că am vrut să fac o schimbare, şi am început în sectorul prieteni, culmea că n-a trebuit să-i selectez eu, sau ales singuri. Pleava s-a dus în vânt. Mi-au rămas prietenii, acum nu mie teamă să-i numesc prieteni, pentru că ştiu sigur că sunt.
     Au rămas cei care, fără să le cer mi-au întins mâna, atunci când m-as fi putut descurca singur sau nu as fi putut. Am astăzi certitudinea că am un sprijin real. Sper şi îmi doresc să-i pot răsplăti, nu-i voi uita şi le voi mulţumi necontenit.
    Pe tărâmul neliniştitei iubiri sunt veşnice şi tulburătoare dorinţe, care vin şi pleacă, vin şi pleacă. Parcă de fiecare dată când imi pierd speranţa, iar apare câte unul, care ba imi promite că mă vrea, ba se minte pe el că nu mă vrea, cert e că sunt sec în reacţii. Dacă mă îndrăgostesc sunt prost pentru că o să pierd, de fiecare dată se întămplă asta, eu sunt veşnic cel la care se poate renunţa, cel peste care se poate trece nepăsător. N-am reprezentat pentru nimeni dorinţa de a mă avea, n-am fost aerul şi nici apa nimănui. Doar tâlhari de sentimente, şoptitori de minciuni şi făcători de sex, că minuni nu mai face nimeni azi.
     Deşi n-am aşa activitate sexuală intensă dealungul carierei şi nici un palmares bogat, mi s-a şoptit la ureche că sunt târfă ( una masculină desigur :)) }, drept e că nu-s fecioară, insă mă întreb ce înseamnă să fii târfă pentru ei.
     Sunt descurajat pentru că de fiecare dată când găsesc pe cineva care să-mi placă, nimic nu iese bine.
Am gasit ceva la care n-aş renunţa, îmi place din diferite motive, însă se pare că nu se prea poate mare lucru.
Se va sfârşi curând, o să plec acasă în weekend semn că la întoarcere nu va mai fi nimic, asa se întâmplă de fiecare dată. Acelaşi scenariu, acelaşi traseu, eu în rolul principal, jucând în postura de părăsit fără motiv.
    Nu mă ajută cu nimic faptul că am fost sincer, nici că am fost fidel, nici că am iubit necondiţionat, nu mai apreciază nimeni astăzi aceste lucruri.
    Nu-ţi cer să mă iubeşti, dacă nu simţi asta, însă cel mai mult aş aprecia dacă ai fi sincer şi nu te-ai juca cu sentimentele mele. Dar sunt convins că nici ție nu-ți pasă, că nici tu nu vei aprecia nimic din cele scrise mai sus. Vei trece cum au făcut-o și alții peste mine, ca un străin peste un mormânt necunoscut, fără să încerci măcar o clipă să vezi cine zace acolo, poate e bun și dacă e, păstrează-l, poate e rău și dacă e, fă-l bun, poate e în întuneric și dacă e, fii tu lumina lui, poate e mort și dacă e, fii viață pentru el, poate ai nevoie de dragoste și dacă ai, el te poate iubi.
     Străine trecător, privește-mă în ochii ca să-mi vezi sufletul și oglindește-te în sinceritatea dragostei mele, treci apoi și te du mai departe, dacă nu simți nicio tresărire.
    Eu mă opresc și aștept ceva să se întâmple, poate ziua 13 din astă lună e mai sentimentală.