Marti zi plina dupa cursuri, m-am facut soarece de biblioteca, studiu intens al marii terori, si a celor arsi in crematorii. Apare si subiectul nostru sa-si recupereze mapa, avea de gand sa ramana ,dar eram eu acolo, spaima si blestemul, finut ca o zana se furiseaza si pleaca, pacat ca avem o usa care scartaie ingrozitor si pacat ca esti prea mare ca sa te poti face nevazut in spatele unei foi A4. Toate astea m-au umplut de dezgust, chiar ma depaseste situatia, nu inteleg de ce face asta, si nici nu voi incerca sa inteleg.
Dupa asta lucruri fara importanta. Si a fost o seara, si a fost o dimineata.
Azi o zi cu opt ore de curs, iarasi comunism ,iarasi teroare si la catedra acelasi asasin, dupa un seminar ratat din cauza frisoanelor, o mica intalnire de comitet la o cafea, discutii aiurea la care am fost prezent doar fizic, cu scurte raspunsuri caustice, azi sunt caustic, fara niciun chef, cu aceiasi ameteala care persista.
Si iarasi se face seara, si vine o dimineata. Tremur de frig, cu sufletul gol, fara nicio dorinta ,pt ca le-am ars de mult in crematoriul sufletului, pe cele prezente si pe cele trecute, asteptandu-le pe cele viitoare. Sunt gol de dorinte, si gol de dragoste, caustic mai tare ca niciodata, viitorul nu-l vad, prezentul mi-e indiferent, iar trecutul nu-l mai simt.
Am starnit instinctul de aparare a lui C.care s-a simtit demascat, crease el o poveste interesanta, dar cu o logica slabuta si care nu era menita sa reziste pe termen lung, asta daca nu ma insel si nu cred ca ma insel. N-am eu experinta, da totusi gandesc logic, totul era menit sa-l faca mai interesant, am prins firul povestii de multa vreme, dar ma distreaza cum tot persevereaza cu enormitatea asta. M-am facut spaima si blestem si pentru asta, sunt ceea ce sunt, si sunt asa cum ma stiti, m-am doua fete si nici nu inventez nimic ca sa fiu mai interesant, de asta detest toata mascarada asta, si am devenit unealta diavolului pentru cei care o practica.
De asta am si postat conversatia cu Robi sa nu credeti ca vorbesc de dragul leli.
Degeaba am scris pe blog ce-am avut pe suflet, ca tot n-a avut niciun efect, sau nu cel la care speram eu, sau poate cei care nu simt nimic nici nu vad,ori le e frica de ce simt, daca amani poate fi prea tarziu, nu mai are importanta, trecutul e mort, la fel de fara importanta sunt si cei despre care am scris.
Se face seara si sper sa prind inca o dimineata, tremur de frig ,desi ard ca un foc, ametesc si ochii mi-s tulburi, iar picioarele inghetate.
Cu demonica privire, Szilard!
da...si aici suntem 2 morti,eu inca vie si cu o temperatura sub medie si tu unul neinmormantat...dar cu imaginile in brate,prin aceeasi societate..de aia faci febra si te doare capul...ca sa stai in pat si sa gandesti!
RăspundețiȘtergere