In urma cu ceva timp, imi doream, sa nu mai pot iubi, sa fiu de piatra, crezand ca astfel nu o sa mai sufar, ca totul va functiona ca un mecanism, daca lipseste dragostea.
Si am ajuns in tulburatoarea si zbuciumata luna mai, sa experimentez si acest lucru. Se zice ca-i important sa cazi, pentru ca sa ai de unde te intoarce, si cand te intorci, in cazul in care nu te tot duci in jos, sa te intorci cu mai multa daruire, recunostinta si binenteles dragoste la lucrurile de la care ai plecat.
Asa am ajuns eu, in ultimele zile sa-mi calc in picioare toate principiile morale, si sa fac lucruri pe care candva le-as fi judecat si condamnat cu asprime, dar pana nu ajungi sa patesti nu crezi, si am cazut tocmai pentru ca am crezut ca n-am nevoie de dragoste. Ajungem exact un mecanism, nu mai simtim nimic, totul se produce mecanic.
Se zice ca nu exista intuneric, doar lipsa liminii, nu exista rau ci doar lipsa binelui, nu exista ura, ci doar lipsa dragostei. Stau si ma uit pe geam, la cei care vin si pleaca, cati dintre ei oare iubesc? Cati dintre ei stiu sa iubeasca? Cati dintre ei se simt iubiti? Cati dintre ei recunosc ca iubesc? Nu as putea raspunde, insa am vazut oameni carora li s-a spus: Te iubesc! si care in loc sa se umple de lumina, de bucurie, de stralucire, sau intunecat, si-au inceput sa urasca, sa dispretuiasca, sa ignore. Din cauza asta mi-a fost frica de multe ori, sa recunosc ce simt, si cand mi-am facut curaj, am patit exact cum era de asteptat, am fost ignorat, dispretuit, evitat.
Toate astea m-au fac sa urasc, sa vreau sa ma razbun, sa fiu otrava, si ajungand sa fiu, sa fac lucruri care prin dragoste mi-ar fi creat extaz, m-am trezit, si m-am hotarat ca nu vreau sa traiesc fara dragoste.
Bucurati-va ca sunteti iubiti, indiferent in ce mod, ca o sa vina clipe cand ati dori sa va iubeasca cineva si nu o sa fie cine, ca urand te faci sclavul urii, si otravind te faci otrava, si celui otravit, daca ii faci antidotul prea tarziu, se naste moarte.
O floare pusa intr-o vaza, daca e pusa cu dragoste, straluceste si radiaza de lumina si bucurie, impartind mireasma ei toturor, mai mult decat un buchet, in aceiasi vaza pus cu ura, cu prefacatorie, cu invidie, care se va intuneca, si se va ofili, semnaland tuturor lipsa dragostei.
Iubiti, si radiati in jurul vostru dragoste, ca sa nu fiti da-ti uitarii, si nici acoperiti de umbra urii, sa nu va ofiliti ca si o floare, fiti intreaga viata ca florile lunii mai, plini de parfum, si scaldati in lumina, si lumina pentru cei din intuneric.
Cu drag,
Szilard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu