Care e pretul...???

   Am fost intrebat azi, ce as fi dispus sa dau pentru a primi in schimb normalitatea, daca as putea sa schimb ceva, care ar fi acel lucru?
  Multe am putea schimba, insa niciodata n-am putea fi perfecti, si apoi ce am avea de oferit, o casa, o masina, un cont in banca, n-ar fi suficient, cu siguranta ni s-ar cere mai mult decat putem da, s-ar cere un suflet, sau poate dragostea, si ma intreb atunci: la ce te ajuta sa fii perfect? Ce satisfactie poti avea, sau cum te poti bucura de perfectiune, daca esti doar un ambalaj perfect, care nu are putere sa simta, pentru ca nu are suflet, care nu poate iubi, pentru ca focul dragostei nu-l mistuie.
   Si cui sa oferim toate astea? Cine ni le cere? Pe cine sa imploram pentru perfectiune?
Raman la ideea ca toti suntem legati unul de altul, ca destinele noastre sunt asa pentru un anumit scop, nimic nu e intamplator, chiar daca uneori avem de suferit, chiar daca am vrea de cele mai multe ori sa fie altfel.
   Ce minunat ar fi ca fara niciun efort, doar cu o mica donatie ai devenit altfel. De cele mai multe ori dorim schimbare nu pentru ca asa am simti noi, ci pentru cei din jur, nu ca am avea vreun beneficiu, ci pentru a nu fi cu nimic iesit din comun.
   Insa eu te intreb: cum ai putea trai fara sa iubesti? Cum ai putea trai o viata langa cineva pe care nu-l iubesti desi te prefaci ca iubesti? Pana cand  vei putea sa minti si sa te minti? Unde e dragostea despre care vorbeste Szent Pal?
   Poti incerca sa te schimbi si poate ai si incercat, cati dintre noi oare nu am incercat? Poti insa incerca, dar niciodata schimba, fara un pret prea mare, care te transforma in stanca.
    Zbucimate clipe, greu drum, la capatul caruia ce se afla oare?
Eu insa nu mai incerc sa ma schimb, sunt sarac, n-am de oferit nimic, sufletul mi-e pustiu, iar dragostea nu mi-o accepta nimeni, nu ma simt vinovat de nimic, nici de piatra nu pot sa fiu, ca doar am incercat, nu-mi ramane decat o singura varianta, sa a accept asa cum sunt.
     Acelasi soare rasare si apune pentru toti, buni sau rai, cu remuscari sau fara ele, scopul e unul singur si ne trage pe toti in aceiasi groapa si cu aceiasi rasplata.
 

In eternum...

	,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
	Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
	Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
	Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
	Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
	Dragostea nu cade niciodată."     Asta spunea cu 2000 de ani in urma Paul despre dragoste, impesionant, dar totusi pentru noi astazi ea se rezuma la o maladie, dragostea e cea renegata, cea trimisa in exilul uitarii.   Cine mai poate ajunge astazi in profunzimile ei, cum e sa simti dragostea? Cine mai stie azi? Desi e printre noi, e sub ochii nostri, se ofera de multe ori neconditionat, dar ori nu o recunoastem si trecem mai departe, ori inspaimantati de maiestatea si maretia ei, refuzam sa ne supunem acesteia.    Desi cred ca nu suntem demni de o astfel de simtire, din moment ce ne permitem sa ne jucam cu sentimentele unora, ranind, din orgoliu si vanitate, din razbunare,sau pur si simplu pentru a crea suferinta.    Unde e dragostea de care vorbeste Paul astazi? Unde sunt cavalerii demni sa o poarte?

Iar şi iar...

    Simt şi văd cum viaţa mea o ia razna, e nebună dea dreptul, simt asta de la începutul toamnei.
E adevărat că am vrut să fac o schimbare, şi am început în sectorul prieteni, culmea că n-a trebuit să-i selectez eu, sau ales singuri. Pleava s-a dus în vânt. Mi-au rămas prietenii, acum nu mie teamă să-i numesc prieteni, pentru că ştiu sigur că sunt.
     Au rămas cei care, fără să le cer mi-au întins mâna, atunci când m-as fi putut descurca singur sau nu as fi putut. Am astăzi certitudinea că am un sprijin real. Sper şi îmi doresc să-i pot răsplăti, nu-i voi uita şi le voi mulţumi necontenit.
    Pe tărâmul neliniştitei iubiri sunt veşnice şi tulburătoare dorinţe, care vin şi pleacă, vin şi pleacă. Parcă de fiecare dată când imi pierd speranţa, iar apare câte unul, care ba imi promite că mă vrea, ba se minte pe el că nu mă vrea, cert e că sunt sec în reacţii. Dacă mă îndrăgostesc sunt prost pentru că o să pierd, de fiecare dată se întămplă asta, eu sunt veşnic cel la care se poate renunţa, cel peste care se poate trece nepăsător. N-am reprezentat pentru nimeni dorinţa de a mă avea, n-am fost aerul şi nici apa nimănui. Doar tâlhari de sentimente, şoptitori de minciuni şi făcători de sex, că minuni nu mai face nimeni azi.
     Deşi n-am aşa activitate sexuală intensă dealungul carierei şi nici un palmares bogat, mi s-a şoptit la ureche că sunt târfă ( una masculină desigur :)) }, drept e că nu-s fecioară, insă mă întreb ce înseamnă să fii târfă pentru ei.
     Sunt descurajat pentru că de fiecare dată când găsesc pe cineva care să-mi placă, nimic nu iese bine.
Am gasit ceva la care n-aş renunţa, îmi place din diferite motive, însă se pare că nu se prea poate mare lucru.
Se va sfârşi curând, o să plec acasă în weekend semn că la întoarcere nu va mai fi nimic, asa se întâmplă de fiecare dată. Acelaşi scenariu, acelaşi traseu, eu în rolul principal, jucând în postura de părăsit fără motiv.
    Nu mă ajută cu nimic faptul că am fost sincer, nici că am fost fidel, nici că am iubit necondiţionat, nu mai apreciază nimeni astăzi aceste lucruri.
    Nu-ţi cer să mă iubeşti, dacă nu simţi asta, însă cel mai mult aş aprecia dacă ai fi sincer şi nu te-ai juca cu sentimentele mele. Dar sunt convins că nici ție nu-ți pasă, că nici tu nu vei aprecia nimic din cele scrise mai sus. Vei trece cum au făcut-o și alții peste mine, ca un străin peste un mormânt necunoscut, fără să încerci măcar o clipă să vezi cine zace acolo, poate e bun și dacă e, păstrează-l, poate e rău și dacă e, fă-l bun, poate e în întuneric și dacă e, fii tu lumina lui, poate e mort și dacă e, fii viață pentru el, poate ai nevoie de dragoste și dacă ai, el te poate iubi.
     Străine trecător, privește-mă în ochii ca să-mi vezi sufletul și oglindește-te în sinceritatea dragostei mele, treci apoi și te du mai departe, dacă nu simți nicio tresărire.
    Eu mă opresc și aștept ceva să se întâmple, poate ziua 13 din astă lună e mai sentimentală.
                     

Cine imi raspunde???

       Draga si iubita zi de azi...

  Se întâmplă în jurul meu, mai precis în viaţa mea tot felul de anomalii, prima din ele sunt eu după cum bănuiţi, celelalte mă înconjoară.
  Colegul meu de cameră, e fosta mea simpatie, astăzi nu-mi mai stârneşte nici cel mai mic interes, dar observ că eu îl interesez, de la statul noaptea şi a mă privi cum dorm şi până la a fi interesat dacă am prieten, cine e, cum arată, şi dacă nu cumva aş dori să-i fac cunoştinţă cu el, e cale lungă, şi tot acest şir de întrebări e oarecum dubios.
   N-am prieten, deci sunt o posibilă victimă.
Ăsta nu-mi mai tulbură liniştea degeaba se agită. Însă au alţii grijă să o facă.
   Am dat peste altă anomalie, una izolată, refugiată în propria lume, care trăieşte într-o singurătate abisală, pentru ca nu cumva dragostea să-i strice planurile.
    Un chip frumos,
    Cum rareori găseşti,
    Nu-i nici din basm,
   Nici prinţul din poveşti.
 
   Dar cine e ? Rămâne un mister,
   Eu nu-l cunosc, degeaba însă sper,
   Că poate într-o zi cu cer senin,
   Voi adora acest mister străin.

    Deşi-l cred gol de nobila iubire,
    Ea e acolo, căci scânteie-n privire.
    Şi totu-i trist, şi ascuns cu bună ştire,
    E trist, e gol, e plin de nedorire.

   E o lume necuprinsa de iubire,
 
      Mi-am dorit şi am tânjit, cerşind dragoste de când mă ştiu, şi n-am primit-o niciodată, dar să-ţi ofere cineva dragostea lui şi să o refuzi pe motiv că eşti un complicat mi se pare absurd. M-am izbit încă odată de refuzul de a iubi, pentru simplul fapt că ţie frică să încerci, pentru că ţi'ai creat ziduri de apărare, ca să nu fii rănit, ca să nu suferi. Nimic nu-i fără repercursiuni, drept urmare trăieşti în singurătate, o singurătate care te apasă, care  te izolează, care te transformă.
      Misiunea mea s-a sfărşit într-o zi de vineri, era 14, dar cred ca erau repercursiunile zilei de dinainte, sper însă că va veni ziua în care vei dori dragostea, dorinţa mea e să o şi simţi, şi simţind să-ţi aduci aminte că ea te-a atins cu ceva timp în urmă, timp în care tu erai o frumoasă stâncă de granit.
      Mă frapează doar motivele invocate, aş fi înteles dacă era ceva bine întemeiat, deşi la început  a fost vorba doar de sex, ceva s-a aprins acolo, am vazut asta în comportamentul lui, în ochii lui.
     Dar cine sunt eu să distrug lumea, zidul, singurătatea, izolarea cuiva. N-am niciun drept, deci nu revendic nimic, însă cu acestă ocazie deschid şi mai larg ochii, dând inimii de ştire că dragostea nu-i pentru oricine.

                                                            Acelaşi eu,
                                                                           S. F. C.

surprize complicate

       Kedves es edesem ,

   Cum toate trec si vin cu viteza, am ramas restantier cu blogul :).
Minunata poveste despre care am scris cateva articole s-a sfarsit, cum era de asteptat am ajuns sa iesim, dar subiectul relatie nu l-a mai deschis nimeni, eu mi-am facut pledoaria de atatea ori ce rost mai avea, de cealalta parte nu exista niciun interes, asa ca am ramas un soi de amici.
  Am ajuns sa ma cazez si sa stau in camera cu un minunat subiect din trecut: R.
Va mai aduce-ti aminte de el, tipul din biblioteca, dracu stie prin ce invarteala satanica am ajuns cu el in aceiasi camera. Eu am ramas putin surprins, oricum imi era indiferent cu cine stau, mai ales ca acum dupa cele cateva luni, mi-a devenit si el indiferent, deci niciun avantaj, niciun beneficiu, doar indiferenta.
  El cica e incantat, sau e totul doar o mare prefacatorie, pana la urma n-am nici cea mai mica curiozitate, mi se rupe.
  In rest totul bine, am inceput o mare triere a asa zisilor prieteni, in urma careia doar putini au mai ramas in picioare. Mai bine putini si buni, decat multi si fara rost .

dezgust, dezamgire, soc, boala

   Ma zbucium iarasi in durere, atat trupeasca cat si sufleteasca.
Am racit, ma dor rinichii, sunt agitat de la medicamente, am o stare gnerala de disconfort, n-am chef de nimic, nici nu pot face nimic.
   Cu M, lucrurile parca o iau pe calea cea buna, dupa ce am avut o confruntare destul de taioasa cu Istvan, care incerca sa teasa intrigi si povesti , cu ce scop habar n-am .
   Cert e ca am ajuns sa fiu jignit in cel mai mzerabil mod, de cel pe care cu putina vreme inainte am vrut sa-l ajut. Dar nu avea nevoie de ajutor se pare. El a pierdut un prieten, eu am scapat de un dusman.
Nici n-am cuvinte si nici nu pot sa-l zugravesc, toata faza ma lasa rece, si foarte indiferent.
   Si pana la urma ,care prieten te ameninta ca-ti va face rau?
Eu insa traiesc cu speranta ca ce e pregatit pentru mine va fi al meu, indiferent de cate intrigi ar putea tese careva, si pana la urma adevarul este cel care triumfa.

Magasztalja az en lelkem...

   M-am intors de la Cluj destul de deprimat si dezgustat in acelasi timp, nu m-ai aveam nicun chef de nimic.
Sambata aveam o nunta, nu prea aveam chef sa merg, dar toata lumea insista, am avut astfel ocazia sa-mi intalnesc o veche prietena din liceu, nu ne mai vazusem de aproape 4 ani, si ce era interesant e ca aveam locurile la aceiasi masa.
  Am avut o seara minunata, plina de amintiri, de povesti despre prezent si de ce nu si despre viitor, toate inecate in wiski si dans.
   A fost noaptea care mi-a readus zambetul pe buze, optimismul si scanteierile din priviri inapoi.
Asa in starea asta din nou optimista mi s-a parut ca a trecut mai mult timp ,defapt era doar o saptamana, i-am scris lui M. am primit raspunsul ca de obicei, sarcastic ar zice el, caustic si plin de otrava as zice eu.
   Treaca timpul sa treaca toate.
Mie dor de activitatile de la Cluj, de agitatie, aici deja ma plictisesc.
   Urmeaza insa o saptamana cu nopti albe, cu spalat de covoare si lacuit de banci, fac pregatiri pentru Festa Beate Mariae Virginis. Nu mai am mult de stat in zona si am cam neglijat munca pentru templom asa ca am de recuperat, se pare ca va fi si ultimul an in care ma voi mai ocupa de biserica, o rupere enorma ca va lasa un gol imens. Poate se va gasi cineva care sa se ocupe de ea , sau poate se va inchide, vor curge lacrimi si suspine , stiu, dar din pacate nu cred ca voi mai putea continua, asa ca vreau sa-mi iau ramas bun de la scumpa mea catedrala, prin a-mi lasa amprenta pe toate donatiile facute in cei 11 ani, inca nu m-am semnat pe nimic.

                                                                   Cu dragoste,
                                                                                       S.F.C.