M-am cufundat in liniste si pace, sunt ca un mort care doarme linistit in mormantul lui, doar din cand in cand ,mai vine cate unul si-mi tulbura somnul, dar nu, nu sunt eu cel mort, doar dorinta din inima mea e moarta si asteapta sa auda glasul celui care are putere sa o trezeasca.
Au inceput unii sa-mi dea tarcoale , ca un card de ciori unui hoit, mare va fi uimirea voastra cand ve-ti realiza ca nu-s eu acolo, valuri se fac in apa marii,nu in pahar.
Mie atat de indiferent de cei din jurul meu, si mai ales de cei care au doar un anumit scop, odata ca m-am ingropat adanc si nu-s capabil sa aud soapte, apoi inima mea e inchisa, si poate va intrebati unde e cheia, aici e paradoxul, inca n-are cheie, inca asteapta pe acela care detine stiinta negesara, pe acela care poate sa-i faca o cheie.
Ai facut cheie, nu-i destul, deschide inima si vei fi surprins sa vezi ca nu bate, sufla peste ea soapte de iubire si toarna peste ea din potirul dragostei,doar atunci ma voi trezi, doar atunci voi reactiona, dupa nenumaratele lovituri care m-au ucis, atunci cand voi gusta din nou din potirul dragostei.
Nu-i usor sa faci cheie, dar si mai greu e sa tii in mana un astfel de potir, si daca il ai sa stii sa-l imparti si sa dai din el dragoste ,nu ura si razbunare.
Zac astazi eu cu inima zdrobita,obosita ,satula, dar nu zac oricum, ci in pace si liniste, sub un lintoliu negru ,tesut din firele nenumaratelor dorinte, la colturile caruia inca arde flacara vesnicei sperante.
Sunt imun si in siguranta,caci lintoliul meu nu-l poate ridica oricine, nici cei ce l-au tesut nu pot, ca nu cu ura se ridica ,ci cu dragoste.
Vesnic asteptand potirul,
Szilard,
anno Domini. 30.XI. 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu